Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, a anunțat că formațiunea va înainta candidatura economistului Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru, imediat ce vor fi validate mandatele de deputat de către Curtea Constituțională și convocată prima ședință a noului Parlament de către președinta Maia Sandu.
„După constituirea fracțiunilor parlamentare, vom merge la Președintă cu candidatura domnului Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru”, a declarat Igor Grosu într-o postare oficială.
Cine este Alexandru Munteanu?
Alexandru Munteanu este o figură marcantă în mediul academic și de afaceri, cunoscut pentru experiența sa vastă în domeniile investițiilor, finanțelor și educației. Deși nu este o personalitate publică, CV-ul său include funcții importante în instituții internaționale, companii din Europa de Est și organizații civice de prestigiu.
Născut la 20 ianuarie 1964, în Chișinău, Alexandru Munteanu a urmat studii universitare în fizică, după care a activat la Institutul de Fizică Aplicată al Academiei de Științe a Moldovei. Ulterior, s-a alăturat Universității Tehnice a Moldovei, în calitate de lector conferențiar la disciplina Bazele Teoretice ale Electrotehnicii și a deținut funcția de prodecan al Facultății Internaționale.
Odată cu crearea Băncii Naționale a Moldovei, Alexandru Munteanu a fost numit șef al Secției Operațiuni Valutare, iar ulterior director adjunct al Departamentului Relații Externe. A predat disciplina Bănci și Finanțe la ULIM. A urmat studii postuniversitare la Columbia University din New York, specializându-se în relații internaționale, bănci și finanțe. După absolvire, a lucrat la Banca Mondială din Washington, D.C.
Alexandru Munteanu este fondatorul și președintele Alianței Franceze din Republica Moldova, organizație pe care o conduce de peste trei decenii. Este, de asemenea, unul dintre fondatorii AmCham Moldova (Camera de Comerț Americană din Moldova).
În 1997 s-a întors în Republica Moldova, devenind director adjunct al Centrului de Investigații Strategice și Reforme (CISR). Ulterior, a fost director al reprezentanței Fondului American de Investiții WNISEF, precum și membru și/sau președinte al consiliilor de administrație ale numeroaselor întreprinderi din Republica Moldova și Ucraina.
Începând cu 2007, a condus Departamentul de Investiții Directe al companiei Dragon Capital (Ucraina). În 2016, a fondat 4i Capital Partners, companie de investiții cu activitate în Europa de Est.
A fost membru și ulterior co-președinte al Consiliului de Afaceri pe lângă Pactul de Stabilitate (Viena, Austria), precum și membru și președinte al Consiliului de Patroni al școlii internaționale Pechersk School International (PSI) din Kyiv, instituție acreditată International Baccalaureate (IB).
Pentru activitatea sa, a fost distins în 2006 cu titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare (Légion d’Honneur) al Republicii Franceze.
Liderii PAS subliniază că Republica Moldova are nevoie, în această etapă decisivă pentru integrarea europeană, de lideri cu o solidă pregătire profesională și cu o viziune economică modernă.
„Îi mulțumim domnului Munteanu, cu o carieră impresionantă, că a ales să se implice atunci când țara are cea mai mare nevoie de oameni competenți”, a declarat Igor Grosu.
Citește aici: SURSE // Numele candidatului propus la funcția de premier. Vine din mediul privat și nu a mai fost implicat în politică
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.