Procuratura Anticorupție, la 12 octombrie curent, i-a înaintat învinuirea unui fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, fiindu-i incriminate trei capete de acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită (art.3302 alin.(2) din Codul penal) și două episoade de fals în declarații (art.3521 alin.(2) din Codul penal), se arată într-un comunicat de presă al instituției.
Astfel, potrivit învinuirii înaintate de către procurorii anticorupție, fostul deputat, fiind persoană cu funcție de demnitate publică, în perioada 2014-2019 a realizat venituri din mai multe surse în sumă totală de 6 455 350,72 lei și tot în aceiași perioadă de timp a efectuat cheltuieli în sumă totală de 10 012 207, 94 lei.
În acest context, fiind contrapusă suma veniturilor realizate de către fostul deputat, pentru perioada 2014-2019 cu suma cheltuielilor efectuate de către acesta pentru aceiași perioadă, s-a constatat o diferență substanțială dintre venituri și cheltuieli, suma cheltuielilor prevalând asupra sumelor de venituri obținute cu 3 556 857,22 lei, mijloace care nu puteau fi obținute licit.
Subsecvent, fostul deputat, în vederea denaturării informațiilor reale cu privire la veniturile realizate și cheltuielile suportate a inclus în declarația de avere și interese personale pentru anul 2017 și respectiv 2018, date false și incomplete, indicând venitul obținut din vânzarea unui mijloc de transport în sumă de 80 000 Euro, când de fapt potrivit contractului de vânzare-cumpărare, autoturismul vizat a fost vândut la prețul de 75 000 Euro.
Concomitent, fost deputat a indicat în declarația de avere că a împrumutat de la o terță persoană mijloace financiare în sumă de 2 000 000 lei, deși în acest sens nu a fost întocmit nici un act juridic confirmativ, iar de facto în cadrul urmăririi penale s-a constatat că mijloacele financiare indicate nu au fost transmise către fostul deputat.
De asemenea, fostul deputat nu a inclus în mod intenționat, în declarația de avere și interese personale pentru anul 2017 și respectiv 2018, următoarele date despre:
– venitul obținut din vânzarea unui mijloc de transport, în sumă de 31 000 lei;
– obținerea dreptului de proprietate asupra unei porțiunii de teren, procurată la prețul de 20 000 lei;
– calitatea de uzufructuar asupra a șapte mijloace de transport;
– împrumutul bănesc acordat unei societăți comerciale în sumă de 64 600,00 lei;
– înstrăinarea în baza unui contract de vânzare-cumpărare a unui teren pentru construcții, la prețul de 909 lei.
Concomitent, menționăm că, în cadrul efectuării urmăririi penale pe caz, pentru a asigura o eventuală confiscare, procurorii anticorupție au aplicat sechestru pe imobilul fostului deputat.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.