Marți, 2 noiembrie 2021, Procuratura Anticorupție anunță trimiterea în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a fostului deputat în Parlamentul Republicii Moldova pentru îmbogățire ilicită și fals în declarații, se anunță într-un comunicat de presă al instituției.
Astfel, potrivit rechizitoriul întocmit de către procurorii anticorupție, fostul deputat, fiind persoană cu funcție de demnitate publică, în perioada 2014-2019, a efectuat cheltuieli în sume mai mari decât veniturile realizate în aceiași perioadă, în vederea denaturării informațiilor reale cu privire la veniturile realizate și cheltuielile suportate a inclus în declarația de avere și interese personale pentru anul 2017 și respectiv 2018, date false și incomplete, asupra veniturilor obținute.
La moment în privința învinuitului este aplicată măsura preventivă- obligarea de a nu părăsi țara și măsura asiguratorie – sechestrul asupra bunului imobil și a mijloacelor bănești în limita sumei de 800 000 lei.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.