Curtea Constituțională a declarat neconstituțională marți, 27 aprilie, legea votată de deputații PSRM, cei ai Partidului ȘOR și platforma parlamentară „Pentru Moldova” în luna decembrie a anului 2020, prin care Serviciul de Informații și Securitate (SIS) trece din subordinea președintelui în cea a Parlamentului.
„Având în vedere sesizările înregistrate, actele și lucrările dosarului, CC hotărăște: se admit sesizările depuse de Sergiu Litvinenco, Dinu Plîngău și Maria Ciobanu. Se declară neconstituțională”, a declarat președinta CC, Domnica Manole.
Sesizările privind exercitarea controlului constituționalității asupra Legii pentru modificarea unor acte normative (proiectul nr. 481 din 1 decembrie 2020) adoptată în prima și a doua lectură pe 3 decembrie 2020 au fost depuse la CC de către deputații Platformei DA Dinu Plîngău și Maria Ciobanu și deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Sergiu Litvinenco.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.