Întreprinderi mici și mijlocii angajate în managementul apei, deșeurilor și energiei regenerabile din Republica Moldova vor coopera cu companii similare din UE în cadrul proiectului P2GreenEST, parte a Pactului Verde.
Lansarea proiectului, care își propune să faciliteze accesul companiilor europene inovatoare la procesul achizițiilor publice în țările Parteneriatului Estic, a avut loc sub egida Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, transmite SafeNews.md cu referire la IPN.
Pactul Verde va fi finanțat cu o treime din investițiile în valoare de 1.800 de miliarde de euro provenind din Planul de redresare NextGenerationEU, precum și cu fonduri din bugetul pe șapte ani al UE.
În cadrul proiectului P2GreenEST, se prevede dezvoltarea unor parteneriate între clusterele și întreprinderi mici și mijlocii din UE și cele din Republica Moldova, dar și alte state ale Parteneriatului Estic, prin consultanță și participarea în comun la licitațiile publice organizate în țările Europei de Est. Vorba este că întreprinderile mici și mijlocii întâmpină adesea multiple obstacole atunci când participă în aceste procese, mai ales când este vorba de țări care nu fac parte din Uniunea Europeană. Din acest motiv, asociațiile de afaceri și clusterele sunt un element-cheie în promovarea internaționalizării acestor entități și extinderea gamei de oportunități existente.
Obiectivele P2GreenEST sunt aliniate la Foaia de parcurs a Comisiei Europene pentru a atinge neutralitatea climatică în UE până în 2050. Acest lucru necesită o transformare a societății și economiilor europene. Prin urmare, întreprinderile mici și mijlocii care lucrează în domeniul economiei circulare vor juca un rol important în atingerea acestor obiective, au menționat vorbitorii.
În cadrul evenimentului a fost prezentat clusterul francez „Ea eco-enterprises”, Green Energy Cluster”, din Romania, și Asturias Federacion of Enterprises, din Spania. Acestea vor secunda partenerii din Republica Moldova pentru implementarea unor tehnologii și practici inovatoare, prietenoase mediului ambiant, prin oferirea unor servicii de tip HELPDESK, organizarea misiunilor economice și întrevederilor bilaterale de afaceri, sesiunilor de informare și instruire, etc.
Proiectul a luat startul în luna iunie curent și va dura 30 de luni.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.