Comisia Europeană şi producătorul Valneva au ajuns la un acord de reducere substanţială a cantităţii de vaccinuri împotriva COVID-19 ce va fi livrată Uniunii Europene de compania franco-austriacă de biotehnologie.
UE şi Valneva au semnat în noiembrie un acord pentru achiziţia a până la 60 milioane de doze, dintre care 27 milioane în cursul acestui an, dar întârzierile în procesul de autorizare şi o scădere a cererii, cauzată de oferta în exces şi o încetinire a programelor de vaccinare, au condus statele UE să ceară modificarea contractului iniţial.
Conform acordului revizuit, Valneva se angajează să furnizeze ţărilor UE 1,25 milioane de doze, care vor fi livrate în august şi septembrie, a transmis Comisia.
Potrivit unui oficial european, contractul include, în noua variantă, o opţiune de achiziţie a încă 1,25 milioane de doze de vaccin înainte de sfârşitul acestui an.
Vaccinul dezvoltat de Valneva, pe baza unui virus inactivat, similar majorităţii vaccinurilor antigripale, a primit autorizare din partea Agenţiei Europene a Medicamentelor luna trecută.
Marea Britanie a anulat contractul cu Valneva în 2021, dar compania şi-a asigurat autorizări în Bahrein şi Emiratele Arabe Unite.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.