Un bărbat cu cetățenie ucraineană a fost oprit de autorități pe Aeroportul Internațional Chișinău, după ce a încercat să transporte peste graniță 27.000 de dolari americani, fără a-i declara.
Incidentul a avut loc în zona de plecări internaționale, înaintea unei curse spre Tbilisi. Pasagerul a ales coridorul verde, destinat celor care nu transportă bunuri sau valori supuse declarării vamale. Cu toate acestea, comportamentul său a atras atenția echipelor de control.
În urma unei verificări amănunțite, efectuate de vameși în cooperare cu polițiștii de frontieră, suma nedeclarată de bani a fost găsită ascunsă în bagajul de mână al bărbatului.
Autoritățile au confiscat mijloacele financiare, iar cazul a fost înaintat Direcției urmărire penală a Serviciului Vamal pentru continuarea investigațiilor.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.