Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR) anunţă vineri că 27 de civili au fost ucişi în atacuri turce care au vizat nordul şi estul Siriei, desfăşurate ca represalii faţă de atentatul soldat miercuri cu cinci morţi la Ankara, relatează AFP, citată de News.ro.
”Douăzeci şi şapte de civili au fost ucişi în 45 de atacuri cu drone în nordul şi estul Siriei”, anunţă într-un comunicat SOHR, cu sediul în Regatul Unit, dar care dispune de o vastă reţea de surse în Siria.
Începând de joi seara, ”forţele turce şi-au intensificat în mod considerabil atacurile aeriene şi terestre în nordul şi estul Siriei”, precizează Observatorul.
Forţele kurde au anunţat anterior că 12 civili au fost ucişi, inclusiv doi copii.
”În plus faţă de zone populate, avioane de război şi drone turce au ţintit brutării, centrale electrice, instalaţii petroliere şi puncte de control ale Forţelor (kurde) de Securitate Internă”, au anunţat într-un comunicat Forţele Democratice Siriene (FDS), aripa armată a Administraţiei Autonome, susţinută de Statele Unite.
Autorităţile turce au confirmat joi responsabilitatea Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în atentatul care s-a soldat cu cinci morţi şi 22 de răniţi miercuri, în apropiere de Ankara.
Ca represalii, ele au desfăşurat de miercuri atacuri vizând poziţii PKK în Irak şi Siria.
Turcia consideră că Unităţile Protecţiei Poporului Kurd (YPG), care domină FDS, drept o emanaţie a PKK, pe care l-a califiicat drept ”gruparea teroristă”.
Armata turcă, care deţine controlul asupra mai multor zone din nordul Siriei, după ce a expulzat din acestea forţele kurde, comite cu regularitate atacuri în zone controlate de către kurzi.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.