Trupul neînsuflțit al unui bărbat a fost găsit fără suflare într-o fâșie forestieră. Descoperirea macabră a avut loc în după-amiaza zilei de ieri, 31 iulie, în jurul orei 14:45, la ieșirea din orașul Cimișlia.
Potrivit poliției locale victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 39 de ani. trupul neînsuflețti al acestuia era spânzurat într-un copac.
Ulterior s0-a stabilit că bărbatul era dispărut de aproximativ șase zile, după ce în data de 25 iulie, în jurul orei 20:00, a luat cu sine telefonul mobil și buletinul de identitate și s-a pornit spre satul său de baștină.
Oamenii legii iau în calcul faptul că ar fi vorba despre un caz de suicid, însă urmează să stabilească toate circumstanțele pentru a identifica cauza exactă a decesului, dar și motivul care l-a făcut pe bărbat să recurgă la acest gest disperat.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.