
Președintele american Donald Trump a afirmat duminică, în urma unor noi atacuri rusești asupra Ucrainei, că Vladimir Putin a „înnebunit complet”, avertizând că orice încercare de a cuceri întreaga Ucraină va duce la „căderea” Rusiei, notează AFP, preluată de Agerpres.
„Am avut întotdeauna relații foarte bune cu (președintele) rus Vladimir Putin, dar i s-a întâmplat ceva. A înnebunit complet!”, a scris Trump pe rețeaua sa Truth Social, transmite SafeNews.md cu referire la digi24.ro.
„Întotdeauna am spus că vrea toată Ucraina, nu doar o parte din ea, și poate că se dovedește a fi adevărat, dar dacă o va face, asta va duce la căderea Rusiei!”, a adăugat el.

Potrivit forțelor aeriene ucrainene, țara a suferit un în zorii zilei de duminică atac combinat cu 367 de proiectile, dintre care 69 de rachete și 298 de drone, după alte atacuri masive în noaptea precedentă.
Autoritățile ucrainene au raportat 13 morți.
Putin „omoară inutil o mulțime de oameni, și nu vorbesc doar despre soldați. Rachete și drone sunt lansate asupra orașelor din Ucraina, fără absolut niciun motiv”, a denunțat Trump.
Acesta din urmă i-a reproșat și președintelui ucrainean Vladimir Zelenski că „nu-i face țării sale niciun serviciu vorbind așa cum o face”.
„Tot ce iese din gura lui creează probleme”, „nu-mi place ce face și ar fi mai bine să se oprească”, a avertizat el.
„Tăcerea Americii nu face decât să îl încurajeze pe Putin”, a spus Zelenski
Vladimir Zelenski a cerut duminică presiuni asupra Rusiei pentru a o forța să înceteze aceste atacuri, considerând că „tăcerea Americii și a altora nu face decât să-l încurajeze pe Putin”.
De la mijlocul lunii februarie, Administrația americană a lui Donald Trump și-a înmulțit apelurile la o încetare a focului și pentru asta s-a apropiat de Moscova, fără niciun rezultat concludent până acum.
Lunea trecută, Trump a vorbit timp de aproape două ore cu omologul său rus. El s-a arătat atunci pozitiv, dar a exclus orice presiune suplimentară asupra Moscovei.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.