Acasă Extern Trump, noi acuzaţii în adresa lui Zelenski: A convins America să cheltuiască...

Trump, noi acuzaţii în adresa lui Zelenski: A convins America să cheltuiască 350 de miliarde de dolari pentru un război care nu putea fi câștigat

0

Donald Trump l-a numit pe Volodimir Zelenski „dictator” într-o postare tăioasă pe rețeaua sa socială Truth, potrivit Sky News. Președintele american a declarat că omologul său ucrainean a făcut o „treabă groaznică” și că „ar face bine să se miște repede sau nu va mai avea o țară”, transmite G4Media.ro

„Iubesc Ucraina, dar Zelenski a făcut o treabă groaznică, țara sa este distrusă, iar MILIOANE au murit inutil – Și așa continuă…”, a postat el.

Trump a spus că Zelenski, pe care l-a catalogat drept un „comediant cu succes modest”, a convins America să cheltuiască 350 de miliarde de dolari pentru „a intra într-un război care nu putea fi câștigat”.

„Refuză să aibă alegeri, este foarte jos în sondajele ucrainene și singurul lucru la care s-a priceput a fost să-l joace pe Biden „ca pe o vioară” „, a adăugat el.

„Un dictator fără alegeri, Zelenski ar face bine să se miște repede sau nu va mai avea o țară”.

Trump a declarat că, între timp, SUA „negociază cu succes sfârșitul războiului cu Rusia”, lucru pe care „toți admit” că doar administrația sa îl poate realiza.

Trump a spus de mai multe ori că Zelenski are o rată scăzută de aprobare în Ucraina, sugerând aseară că aceasta era de doar 4%.

De fapt, ratingul președintelui ucrainean este de aproximativ 50%, similar cu cel al lui Trump. Răspunzând afirmațiilor, Zelenski a spus că Trump este „prins într-o bulă de dezinformare”.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.