Egiptul și Iordania vor primi palestinieni strămutați, „o vor face”, a dat asigurări Donald Trump, chiar dacă cele două țări au respins un astfel de transfer, menționat de președintele american.
„Facem multe pentru ei și o vor face”, a declarat joi Trump, la Casa Albă, unui jurnalist care l-a întrebat cum ar putea face ca autoritățile de la Amman și Cairo să își schimbe poziția, scrie digi24.ro.
El nu a dat mai multe detalii.
Șeful statului egiptean Abdel Fattah al-Sissi și regele Abdallah al II-lea al Iordaniei au respins categoric miercuri ideea prezentată de Donald Trump de a transfera palestinienii din Gaza în țările lor.
„Deportarea și strămutarea palestinienilor de pe pământul lor este o nedreptate la care nu vom lua parte”, a avertizat liderul egiptean.
La rândul său, suveranul hașemit a subliniat, într-un comunicat de presă, „poziția fermă a Iordaniei cu privire la necesitatea de a menține palestinienii pe pământul lor și de a le permite să obțină drepturile lor legitime, în conformitate cu soluția celor două state”.
În timp ce aproape toți cei 2,4 milioane de locuitori ai Fâșiei Gaza, asediați de Israel, au fost strămutați de război, președintele american a prezentat sâmbătă ideea de a-i trimite în Iordania și Egipt pentru „a face curat” în teritoriul palestinian, scrie AFP.
Luni, Donald Trump a reafirmat că locuitorii din Gaza „ar putea trăi în zone mult mai sigure și poate mult mai confortabile”.
Propunerea sa a stârnit un val de condamnare în Orientul Mijlociu și Europa.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.