Noul preşedinte american Donald Trump anunţă miercuri pe reţeaua sa Truth Social că a pirtat o ”conversaţie prelungită şi foarte productivă” cu omologul său rus Vladimir Putin ”despre Ucraina, Orientul Mijlociu, energie inteligenţa artificială (AI), puterea dolarului şi diverse alte subiecte” în care au convenit să ”coopereze foarte strâns, inclusiv vizitându-ne ţările”, relatează AFP.
Rusia şi Statele Unite ”vor să pună capăt milioanelor de morţi cauzate de război”, anunţă el.
Locatarul Casei Albe anunţă că, în acest sens, a ”convenit să coopereze strâns” cu autorităţile ruse, ”vizitându-ne ţările”.
El anunţă că urmează să-l informeze pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ”imediat” cu privire la dialogul său cu omologul lor rus.
”Am convenit, de asemenea ca echipele noastre să înceapă imediat negocieri (…) care, sunt convins, vor fi încununate de succes”, anunţă miliardarul.
Vladimir Putin anunţă miercuri, la rândul său, că că i-a spus omologului său american că este deschis unei ”soluţii pe termen lung” în Rzboiul din Ucraina prin ”negocieri de pace”.
”Preşedintele (rus Vladimir) Putin a menţionat necesitatea atacării cauzelor profunde ale conflictului şi a convenit cu Trump că o soluţie pe termen lung poate fi găsită prin intermediul negocierilor de pace”, a declarat presei un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Donald Trump dădea asigurări sâmbătă tabloidului The New York Post că are un plan concret prin care să pună capăt Războiului din Ucraina, după ce a dezvăluit o convorbire telefonică recentă cu Vladimir Putin.
Donald Trump le-a declarat unor jurnalişti, la bordul aeronavei prezidenţiale Air Force One, că a a ”avut mereu relaţii bune” cu omologul său rus, în urma mai multor convorbiri.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.