Acasă Extern Trump a reautorizat pescuitul comercial într-un vast sanctuar marin din Oceanul Pacific,...

Trump a reautorizat pescuitul comercial într-un vast sanctuar marin din Oceanul Pacific, unul dintre cele mai vulnerabile din lume

0

Donald Trump a semnat joi un decret menit să reautorizeze pescuitul comercial într-un vast sanctuar marin situat în mijlocul Oceanului Pacific şi care găzduieşte unul dintre ecosistemele cele mai vulnerabile din lume, informează AFP, preluat de Agerpres.

Acest sanctuar, numit Pacific Remote Islands Marine National Monument, fusese înfiinţat în 2009 de preşedintele George W.Bush, apoi extins în 2014 de Barack Obama.

El include astăzi peste 1,2 milioane de kilometri pătraţi de ape protejate – de două ori cât suprafaţa statului american Texas – în jurul a şapte insuliţe din Oceanul Pacific.

Pescuitul comercial, precum şi extracţia de resurse, în special miniere, erau acolo interzise, însă pescuitul tradiţional şi de agrement continuau să fie permise.

Potrivit lui Donald Trump, această interdicţia de pescuit comercial „îi dezavantaja pe pescarii comerciali cinstiţi din SUA”, obligându-i „să pescuiască mai departe în larg în apele internaţionale, pentru a rivaliza cu flote străine prost reglementate şi puternic subvenţionate”.

Iar „un pescuit comercial corect administrat nu ar pune în pericol obiecte de interes ştiinţific şi istoric” protejate de sanctuar, a afirmat Trump.

Zonele maritime care formează sanctuarul adăpostesc recife de corali virgine, precum şi numeroase specii pe cale de dispariţie, printre care păsări de mare şi unele specii de rechini şi balene, şi se numără printre mediile tropicale marine cele mai imaculate şi vulnerabile de pe planetă, în special în faţa schimbărilor climatice.

După revenirea sa la Casa Albă, pe 20 ianuarie, republicanul, făţiş eurosceptic, atacă numeroase norme de mediu şi desfăşoară o politică de dereglementare pentru a favoriza economia.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.