Acasă Social Trei moldoveni, prinși cu certificate COVID-19 false la frontieră

Trei moldoveni, prinși cu certificate COVID-19 false la frontieră

0

Trei moldoveni au fost prinși cu certificate COVID-19 false la frontieră. Cazurile au fost înregistrate ieri, 20 ianuarie 2022, în punctele de trecere a frontierei Sculeni și Giurgiulești-Galați.

Potrivit Poliției de Frontieră, primul cetățean cercetat este un locuitor al raionului Cahul, în vârstă de 28 de ani. Acesta a prezentat la controlul de frontieră certificatul de vaccinare anti-COVID-19, semnat și eliberat în Republica Moldova. 

În urma verificărilor în baza de date, polițiștii de frontieră au stabilit că tânărul nu se afla în țară atunci când s-a imunizat. 

Cu referire la cele depistate, tânărul a declarat că nu își amintește când i-ar fi fost administrat vaccinul.

În cel de-al doilea caz, documentată este o persoană de gen feminin, în vârstă de 41 de ani și originară din raionul Ceadâr-Lunga. Este vorba despre aceeași ilegalitate, despre care cetățeana spune că a uitat când s-a vaccinat și unde și-a administrat vaccinul.

În PTF Sculeni, o tânără de 31 de ani, cu viză de domiciliu în raionul Drochia, a prezentat la controlul de frontieră rezultatul negativ al testului PCR COVID-19. 

În rezultatul verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că documentul nu este veridic. Audiată, pasagera a susținut că și-a perfectat actul la o clinică specializată, unde i-au fost prelevate și probele necesare.

Cercetările vor continua până la elucidarea circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate. Certificatul a fost transmis pentru efectuarea expertizei. 

În funcție de rezultat se vor efectua încadrarea juridică a faptei și luarea măsurilor legale ce se impun.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.