Trei fotbaliştii ai lui Paris Saint-Germain au fost testaţi pozitiv la coronavirus, a anunţat miercuri clubul, astfel că ei ar urma să rateze primul meci al echipei în noua ediţie de campionat, la Lens, pe 10 septembrie.
“Trei jucători ai lui PSG sunt confirmaţi pozitivi la testul Sars CoV2 şi sunt supuşi protocolului sanitar adecvat. Ansamblul jucătorilor şi al staff-ului vor continua să fie testaţi zilele următoare”, a scris clubul parizian pe Twitter, fără a preciza identitatea fotbaliştilor contaminaţi.
Potrivit cotidianului sportiv L’Equipe, cei trei jucători infectați sunt Leandro Paredes, Angel Di Maria şi Neymar.
PSG a anunţat luni că doi fotbalişti ai săi au fost plasaţi în carantină după ce au fost identificaţi drept “cazuri suspecte”. Potrivit L’Equipe, este vorba de Angel Di Maria şi Leandro Paredes. Un al treilea, identificat ca fiind un “caz contact”, a fost plasat în izolare ca măsură de precauţie.
Respectivii jucători au fost în vacanţă pe insula spaniolă Ibiza.
Conform protocolului sanitar al Ligii de fotbal profesionist (LFP) din Hexagon, în vigoare acum, jucătorii testaţi pozitiv trebuie să rămână în carantină 14 zile.
Actualul protocol prevede că începând de la patru cazuri depistate în interval de opt zile în cadrul lotului sau al staff-ului, nu mai este posibilă desfăşurarea antrenamentelor colective, ceea ce poate duce la amânarea meciurilor.
Astfel, disputarea întâlnirii Lens – PSG, pe 10 septembrie, nu pare deocamdată pusă sub semnul întrebării.
După deplasarea de la Lens, parizienii vor primi vizita lui Marseille pe 13 septembrie.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.