Trei directori ai spitalului în care asistenta medicală Lucy Letby a ucis mai mulți nou-născuți au fost arestați sub suspiciunea de omor prin neglijență gravă, a anunțat marți poliția britanică, citată de Reuters și The London Evening Standard.
Letby, în vârstă de 35 de ani, a fost condamnată la închisoare pe viață, după ce a fost găsită vinovată în august 2023 de uciderea a șapte bebeluși nou-născuți și de tentativa de ucidere a altor opt.
Faptele au avut loc între iunie 2015 și iunie 2016, în timp ce ea lucra în secția de neonatologie a Spitalului „Countess of Chester” (CoCH) din nordul Angliei.
Asistenta, considerată cea mai prolifică criminală în serie de copii din Marea Britanie în epoca modernă, și-a susținut nevinovăția pe tot parcursul procesului însă justiția britanică a condamnat-o la detenție pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate.
După condamnarea lui Letby, poliția a început să investigheze posibile nereguli administrative la spital, anchetă care a fost ulterior extinsă pentru a analiza dacă anumite persoane ar putea fi vinovate de omor prin neglijență gravă.
Detectivul inspector principal Paul Hughes, care conduce ancheta, a declarat că trei membri ai echipei de conducere a spitalului, ale căror nume nu au fost făcute publice, au fost arestați luni.
Ulterior, aceștia au fost eliberați pe cauțiune, în așteptarea continuării investigațiilor.
„Atât investigația în rem, cât și cea legată de omorul prin neglijență gravă sunt în desfășurare, iar pentru acestea nu există termene-limită stabilite”, a precizat Hughes într-un comunicat.
El a adăugat că ancheta poliției privind posibilitatea ca Letby să fi comis și alte infracțiuni în cadrul spitalului sau în altă unitate unde lucrase anterior este, de asemenea, în curs de desfășurare.
Asistenta în vârstă de 25 de ani la momentul comiterii crimelor a fost acuzată că le-a injectat aer intravenos nou-născuţilor, că a folosit sonde nazogastrice pentru a le injecta aer sau o supradoză de lapte în stomac. De asemenea, ea a fost acuzata că le-a injectat insulină. Uneori, ea combina mai multe agresiuni până când bebeluşii mureau.
„I-am ucis intenţionat pentru că nu sunt suficient de bună să am grijă de ei”, a scris femeia într-un bilet găsit de poliţiştii care i-au percheziţionat locuinţa după ce a fost arestată. „Sunt o persoană rea, oribilă”, a mai scris aceasta.
Ea era singurul membru al personalului medical încă de serviciu în timpul deteriorării bruşte a stării nou-născuţilor, a subliniat judecătorul James Goss, care i-a pronunțat sentința.
Procesul a început pe 10 octombrie 2022 la Manchester. Bebeluşii au fost identificaţi doar prin litere, de la A la Q, pentru a proteja familiile. Părinţii au depus mărturie, uneori cu ochii în lacrimi.
Letby a fost acuzată că a încercat să-i omoare pe unii dintre ei în mai multe rânduri. Împotriva ei au fost formulate 22 de capete de acuzare, şapte pentru omor şi 15 pentru tentativă de omor asupra a 10 bebeluşi.
Printre victime s-au numărat gemeni şi tripleţi, dintre care doi au murit la 24 de ore distanţă după ce Lucy Letby s-a întors din vacanţă în iunie 2016. Al treilea bebeluş a scăpat cu viaţă, după ce părinţii au cerut să fie transferat la alt spital.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.