Agenția Națională pentru Sănătate Publică anunță că de la începutul anului, în R. Moldova au fost înregistrate trei cazuri de malarie de import, iar cel mai recent caz a fost înregistrat la sfârșitul lunii iunie, la un moldovean, care a călătorit în Republica Federală Nigeria, fără a administra tratamentul specific antimalaric.
În acest sens, ANSP recomandă celor care intenționează să călătorească în zonele endemice pentru malarie să conștientizeze riscul de răspândire a bolii și să administreze tratament profilactic conform recomandărilor specialiștilor din sănătate.
În țările europene, inclusiv R. Moldova, malaria a fost lichidată ca boală indigenă, dar cazuri de import se înregistrează permanent ca urmare a călătoriilor în zonele endemice.
„Manifestările clinice caracteristice malariei pot apărea la o săptămână din momentul sosirii în ţara endemică şi până la doi ani după părăsirea acesteia. La apariția febrei după o călătorie în zonele endemice la malarie – solicitaţi asistenţa medicală și comunicați lucrătorului medical perioada, țara, regiunea unde ați călătorit”, anunță ANSP.
Malaria este o boală transmisă de anumite specii de țânțari, care poate fi prevenită şi tratată. Diagnosticarea promptă a bolii favorizează inițierea rapidă a tratamentului specific.
Malaria este una din cele mai răspândite boli infecțioase. Astfel aproape jumătate din populaţia globului trăiește în zone endemice pentru malarie – Africa şi America de Sud, Orientul Mijlociu, subcontinentul Indian, Asia de Sud și Oceania. Actualmente, malaria se înregistrează în 84 de țări și teritorii, iar acestea sunt vizitate în fiecare an de mai mult de 125 de milioane de călători internaționali, 25-30 de milioane dintre care – europeni.
Boala debutează după o perioadă de incubaţie de la 8-10 zile la 3-6 săptămâni, în funcţie de forma clinică a malariei şi se manifestă prin febră, frisoane, dureri de cap, dureri musculare, greţuri şi vărsături. Sindromul specific pentru malaria este accesul febrilic, care se repetă sincron la intervale de 12, 24 sau 48 de ore, în funcţie de forma clinică. Malaria poate fi prevenită şi tratată. Diagnosticarea promptă a bolii favorizează ințierea rapidă a tratamentului specific. Până în prezent nu există un vaccin eficace împotriva malariei, dar boala poate fi prevenită prin două modalități, care au efect în comun. Acestea sunt:
- Chimioprofilaxia – administrarea remediilor antimalarice. La moment se cunosc mai multe preparate cu acţiune antimalarică. Alegerea lor este dirijată de medicul infecţionist sau de medicul de familie. Preparatul antimalaric prescris se va administra cu două săptămâni înainte de plecare în țara endemică, pe toată perioada aflării acolo şi patru săptămâni după părăsirea zonei endemice;
- Protejarea de înţepăturile ţânţarilor: dotarea ferestrelor şi uşilor cu plase anti–moschit, pentru prevenirea pătrunderii ţânţarilor în încăperi; limitarea plimbărilor în perioada nocturnă; purtarea pantalonilor şi a îmbrăcămintei cu mâneci lungi; utilizarea plaselor impregnate cu insecticide, a cremelor, spray-urilor.
Persoanele care preconizează o călătorie de seviciu sau o vacanță în țări exotice pot afla o informație mai detaliată despre riscurile ce pot apărea într-o anumită țară accesând link-ul.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.