Acasă Social Transgaz a cumpărat iPhone-uri pentru a comunica cu Vestmoldtransgaz

Transgaz a cumpărat iPhone-uri pentru a comunica cu Vestmoldtransgaz

0
Pressure gauges show low gas pressure at a Transgaz pipeline, just outside Butimanu, Dambovita county some 60 km frum Bucharest, Romania. Russian gas giant Gazprom has cut its export of natural gas to Europe by as much as 90% in some countries.

Exceptată de la reducerea de cheltuieli bugetare, iniţiată de premierul român, Marcel Ciolacu, compania Transgaz, operatorul sistemului de transport gaze din România, a finalizat licitația pentru achiziția de iPhone-uri și telefoane Android de ultimă generație, procedură ce a generat scandal la Bucureşti şi nemulţumirea şefului Guvernului României.

Astfel Transgaz, transportatorul național de gaz la care statul român este acționar majoritar, a încheiat pe 14 februarie 2024 contractul cu Dante Internațional, firma care deține eMAG.ro, cea mai mare platformă de comerț online din România și are o valoare totală de peste 1,38 milioane de lei româneşti (fără TVA), aproximativ 5,4 milioane lei moldoveneşti, scrie Mold-street.com.

Potrivit Hotnews.ro, pentru această sumă, provenită din fondurile proprii ale Transgaz, Dante International va trebui să livreze maxim 735 de telefoane în următoarele 18 luni, din care maxim 80 de iPhone-uri de ultimă generație, terminale necesare angajaților pentru rezolvarea sarcinilor de serviciu.

Transgaz a primit trei oferte la această licitație de la firmele AS Computer Craiova, Dante International (eMAG.ro) și Union Co.

Operatorul a explicat pentru HotNews.ro necesitatea achiziţiei de iPhone-uri și telefoane Android de ultimă generație prin faptul că ele vor fi utilizate de către managementul societății, fiind necesare pentru asigurarea securității comunicațiilor în proiecte de investiții strategice, de importanță națională, care presupun şi accesul în zone greu accesibile, dar și pentru comunicarea cu filiala Transgaz din Republica Moldova.

„Mai mult, acestea sunt necesare şi pentru îmbunătățirea comunicării şi securităţii informaţionale cu managementul filialei Transgaz din Republica Moldova, ca urmare a preluării activităţii de operare, exploatare şi dispecerizare a Sistemului Național de Transport gaze naturale din Republica Moldova, inclusiv Transnistria”, se arată în precizările Transgaz către HotNews.ro.

Amintim că Transgaz deţine, prin intermediul Eurotransgaz, o cotă de 75% din Vestmoldtransgaz, companie desemnată din 19 septembrie 2023 în calitate de operator al întregului sistem de transport al gazelor naturale din Republica Moldova, inclusiv pe rețele aflate anterior în gestiunea Moldovatransgaz.

Potrivit raportului Transgaz, la data de 30 iunie 2023, conducerea executivă a companiei era asigurată de 34 de directori. La aceeași dată, Transgaz avea un număr total de 3.961 de angajați.

În Republica Moldova Vestmoldtransgaz avea la acea dată un administrator şi 5 membri a Consiliului, iar Eurotransgaz – trei administratori. Din septembrie 2023, Vestmoldtransgaz a mai angajat 31 de persoane, arată datele ANRE.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.