Acasă Extern Topul celor mai atrăgătoare locuri de cazare din lume. Cea mai ieftină...

Topul celor mai atrăgătoare locuri de cazare din lume. Cea mai ieftină vilă este pe malul mării şi costă doar 90 de euro pe noapte

0

O companie de închirieri în regim hotelier a făcut topul celor mai atrăgătoare locuri de cazare. Vedem acum nişte exemple uluitoare, de la case în copac din Bali la vile de lux din Caraibe, cu trecere prin castele romantice şi luxoase din Europa şi Africa.

„Vila de bambus” din Bali, cu piscină și vedere la râu, este înconjurată de jungla tropicală. Are trei etaje şi e perfectă pentru un grup de prieteni care caută liniştea naturii şi luxul vacanţei. Altă minune este în Mexic: casa cu oglinzi, construită pe un vulcan stins, notează Observatornews

Schimbare de arhitectură în Suedia, unde găsim o spectaculoasă vilă de lemn construită într-o seră de sticlă. Casa inedită este în mijlocul unei păduri, iar relaxarea de acolo costă 500 de euro pe noapte. 

Cine vrea să se simtă ca un rege în vacanţă are la dispoziţie spectaculosul Palat Chahar Mahal din Maroc. O grădina enormă, ca o oază, dă răcoare unei piscine imensă, înconjurată de tufe de trandafiri. Palatul oferă o privelişte fascinantă către munţi, dar totul se plăteşte: 2.400 de euro pe noapte. La jumătate de preţ, găseşti o cazare romantică în castelul Kilmartin din Scoţia, vechi de 500 de ani. 

Cea mai ieftină vilă din top este pe malul mării, în Portugalia, 90 de euro pe noapte şi îţi oferă peisaje superbe. La polul opus, cea mai scumpă ofertă vine de pe o insulă artificială privată din Caraibe. Un conac cu majorodom la dispoziţia ta, piscină pe două niveluri şi teren de tenis costă peste 50.000 de euro pe noapte. 

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.