Toate înregistrările audio ale ședințelor de judecată, realizate începând cu 1 septembrie anul curent, vor fi stocate pe o platformă tehnologică, denumită „Media Server”. Este o platformă unică de stocare, accesare și căutare centralizată a tuturor înregistrărilor audio ale ședințelor de judecată, efectuate de către instanțele judecătorești fie prin sistemul de înregistrare audio „SRS Femida”, fie prin reportofon, precizează Ministerul Justiţiei într-un comunicat de presă, citat de IPN.
Drept urmare, înregistrările audio nu vor mai fi păstrate pe serverul local al instanței judecătorești în cadrul căreia au fost efectuate, ci vor fi transferate automat pe Media Server, devenind instantaneu parte din dosarul electronic la care se referă. Platforma este conectată la Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD), ceea ce face posibilă audierea înregistrărilor accesând dosarul.
Judecătorii, asistenții judiciari și grefierii nu vor mai trebui să aștepte zile în șir până la obținerea înregistrărilor audio pe CD de la instanța unde au fost efectuate, dar le vor putea accesa direct din PIGD, imediat după ce aceste înregistrări audio au fost efectuate, precizează Ministerul Justiţiei. Utilizatorii E-Dosar Judiciar, aflat la moment în regim de pilotare la Judecătoria Cahul și Curtea de Apel Cahul, nu vor mai trebui să înainteze cereri pentru eliberarea copiilor înregistrărilor audio, serviciu acordat contra unui cost.
Platforma Media Server a fost elaborată și implementată cu suportul Programului USAID pentru Justiție Transparentă, pe parcursul anului 2020.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.