Luni începe vaccinarea populaţiei din Transnistria împotriva COVID-19 cu vaccinul rusesc Sputnik V, livrat sâmbătă la Tiraspol de la Chişinău. Pentru a se vaccina în listă s-au înscris 15.000 de persoane din regiune.
Potrivit site-ul web al liderului regional Vadim Krasnoselsky, el a fost personal sâmbătă la Centrul de Igienă şi Epidemiologie din Tiraspol pentru a întâlni transportul cu 62 de mii de doze de vaccin oferit gratuit Transnistriei de către Rusia.
Deputatul Dumei de Stat, Artem Turov, care a însoţit livrarea, a declarat că „vaccinul a fost predat cetăţenilor RMN din numele preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, cu asistenţa multor oficiali solidari cu poporul transnistrean”.
Krasnoselski a subliniat că acest lot de vaccin rusesc este primul.
„Există acorduri preliminare privind cele ulterioare. Sper că până la toamnă, majoritatea locuitorilor republicii care doresc să fie vaccinaţi împotriva COVID-19 vor avea o astfel de oportunitate”, a spus el.
Potrivit liderului de la Tiraspol, „principiul de bază al vaccinării este legat de vârstă şi când va veni rândul categoriei de vârstă, cetăţenii vor fi vaccinaţi”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.