Patru tineri din Bălți cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani, au fost reținuți pentru 72 de ore, aceștia fiind suspectați de comercializarea drogurilor pe rețelele de socializare. Potrivit informației, cei 4 membri ai grupării și-au creat un magazin online pe Telegram în luna ianuarie, iar până în prezent vindeau droguri prin intermediul platformei online.
În rezultatul perchezițiilor efectuate la domiciliile și în automobilele acestora, oamenii legii au depistat și ridicat 57 de pachețele cu droguri, 19.120 de lei, cartele bancare, documente bancare, telefoane mobile de pe care erau administrate magazinele virtuale, carnete cu înscrisuri ale drogurilor realizate, cartele SIM, sticuri, un cântar electronic, precum și materiale pentru ambalarea substanțelor narcotice.
Pe acest caz, oamenii legii au inițiat o cauză penală pentru ”Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare”.
Conform legislației penale în vigoare, aceștia riscă închisoare de la 7 la 15 ani.
Totodată, au fost demarate acţiuni speciale de investigaţii și de urmărire penală în vederea documentării tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate.


! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.