TikTok a anunţat că îşi restabileşte serviciile în SUA, după ce duminică, preşedintele ales Donald Trump a declarat că va reactiva accesul la aplicaţie în SUA atunci când va reveni la putere, luni, relatează News.ro, cu referire la Reuters.
TikTok a emis anterior un comunicat, după ce utilizatorii din SUA au raportat că au putut accesa site-ul web al serviciului deţinut de chinezi, în timp ce aplicaţia TikTok, mult mai utilizată, a început să revină online pentru unii utilizatori, cu doar câteva servicii de bază.
TikTok a încetat să mai funcţioneze pentru utilizatorii americani la sfârşitul zilei de sâmbătă, înainte ca o lege care îl interzice din motive de securitate naţională să intre în vigoare duminică. Oficialii americani au avertizat că, sub conducerea societăţii-mamă chineze ByteDance, exista riscul ca datele americanilor să fie utilizate în mod abuziv.
Trump a anunţat că va „prelungi perioada înainte ca interdicţiile legii să intre în vigoare, astfel încât să putem încheia o înţelegere pentru a ne proteja securitatea naţională”.
„Mi-ar plăcea ca Statele Unite să aibă o poziţie de acţionariat în proporţie de 50% într-o societate mixtă”, a scris el pe Truth Social.
Trump declarase anterior că, cel mai probabil, va acorda TikTok o amânare de 90 de zile a interdicţiei, după ce va prelua funcţia, o promisiune citată de TikTok într-un anunţ postat utilizatorilor pe aplicaţie.
„O lege care interzice TikTok a fost promulgată în SUA. Din păcate, asta înseamnă că nu puteţi folosi TikTok pentru moment. Suntem norocoşi că preşedintele Trump a indicat că va lucra cu noi la o soluţie pentru a restabili TikTok după ce îşi va prelua mandatul. Vă rugăm să rămâneţi pe recepţie”, se arăta într-un mesaj transmis utilizatorilor TikTok, care a dispărut din magazinele de aplicaţii Apple şi Google la sfârşitul zilei de sâmbătă.
Salvarea TikTok de către Trump reprezintă o inversare a poziţiei faţă de primul său mandat. În 2020, el a vrut să interzică aplicaţia de videoclipuri scurte din cauza temerilor că societatea împărtăşeşte informaţiile personale ale americanilor cu guvernul chinez. Mai recent, Trump a declarat că are „un loc cald în inima (sa) pentru TikTok”, atribuind aplicaţiei meritul de a-l fi ajutat să câştige electoratul tânăr în alegerile din 2024.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.