Acasă Extern Țara din Europa care se pregăteşte să întrerupă livrarea de gaze ruseşti

Țara din Europa care se pregăteşte să întrerupă livrarea de gaze ruseşti

0

Guvernul de la Paris se pregăteşte de o întrerupere totală a livrărilor de gaze ruseşti, pe care o vede ca fiind cel mai probabil scenariu în planificarea sa, a afirmat duminică ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire.

În condiţiile în care aproximativ 17% din aprovizionarea sa vine din Rusia, Franţa este mai puţin dependentă de gazele ruseşti decât unele din statele vecine, dar Executivul pregăteşte planuri de urgenţă.

Întreruperea este în mod special problematică acum deoarece producerea de energie nucleară în Franţa nu face faţă cererii, multe reactoare fiind închise pentru lucrări de mentenanţă.

„Trebuie să ne pregătim pentru acest scenariu”

„Cred că o întrerupere totală a livrărilor de gaze ruseşti este o posibilitate reală … şi trebuie să ne pregătim pentru acest scenariu”, a afirmat oficialul în marja conferinţei economice care are loc în Aix-En-Provence, în sudul Franţei.

„Ar fi total iresponsabil să ignorăm acest scenariu”, a declarat Bruno Le Maire.

Acesta a explicat că prima linie de apărare este reducerea consumului de către gospodării şi companii, apoi construirea unei noi infrastructuri, cum ar fi o instalaţie plutitoare pentru regazificarea livrărilor de gaze naturale lichide din străinătate.

Mai drastic, Guvernul analizează fiecare companie pentru a vedea unde poate fi forţată o producţie mai scăzută pentru a economisi energia, dacă va fi necesar, a adăugat ministrul francez de Finanţe.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.