„Îi voi da în judecată pe unii dintre aceşti autori şi editori de cărţi injuste, sau chiar mass-media în general, pentru a afla dacă aceste ‘surse anonime’ există sau nu”, a scris el pe platforma sa Truth Social, adăugând: „Cine ştie, am putea crea o Nouă Lege!”.
Anunţul intervine în plină ofensivă a Casei Albe împotriva agenţiei Associated Press (AP), care făcea parte din cercul restrâns al jurnaliştilor autorizaţi să intre în preajma preşedintelui american, dar care acum a fost interzisă de acesta, scrie news.ro.
Executivul american îi reproşează că nu se conformează noii denumiri a Golfului Mexic, redenumit „Golful Americii” de Donald Trump. Tot marţi, preşedintele american a atacat această instituţie a presei americane: „Sunt extremişti de stânga. Sunt jurnalişti de mâna a doua”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.