Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, împreună cu ministrul Finanțelor, Petru Rotaru, și reprezentanți ai Ministerului de Externe și ai Ministerului Justiției, a avut o ședință de lucru cu directorul regional al Oficiului Națiunilor Unite pentru Servicii de Proiect (UNOPS), Tim Lardner.
Discuțiile au vizat ultimele aspecte ce țin de agrearea acordului comun privind managementul construcției noului penitenciar, astfel încât documentul să fie semnat imediat după ratificarea, în Parlament, a amendamentului numărul 2 la Acordul-cadru de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
Ministra Justiției a menționat despre importanța deblocării acestui proiect, după mai mulți ani de stagnare și și-a exprimat speranța ca noul penitenciar să fie construit în termenii stabiliți.
„Deja avem elaborat noul mecanism și planul de finalizare, care conține pașii concreți și termenii stabiliți până la darea în exploatare (anul 2028). Acest lucru va însemna îmbunătățirea considerabilă a condițiilor de detenție și astfel vom putea soluționa principala cauză de condamnare a Republicii Moldova la CtEDO”, a punctat Veronica Mihailov-Moraru.
Noul penitenciar din Chișinău va înlocui Penitenciarul nr.13. Clădirea va avea o capacitate de 1050 de locuri, iar valoarea totală a proiectului este estimată la 75,9 milioane de euro, dintre care 50 de milioane de euro sunt contribuția Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, iar restul banilor vor fi alocați din bugetul de stat.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.