Acasă Extern SUA şi Iranul încep discuţiile privind dosarul nuclear iranian în Oman, după...

SUA şi Iranul încep discuţiile privind dosarul nuclear iranian în Oman, după șapte ani de pauză

0

Statele Unite ale Americii și Iranul încep discuțiile cu mize considerabile privind dosarul nuclear iranian, după ce Washingtonul a amenințat cu o operațiune militară americană în caz de eșec, potrivit Agerpres, care citează AFP. Discuțiile vor avea loc pe un teritoriu neutru, în Oman.

Negocierile au loc în contextul ameninţărilor recente, venite din partea preşedintelui SUA, Donald Trump, de a recurge la opţiunea militară în cazul unui eşec şi de a impune noi sancţiuni americane programului nuclear iranian.

Emisarul american pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, și ministrul iranian al Afacerilor Externe, Abbas Araghchi, vor conduce discuțiile care se vor purta cu ușile închise din Muscat, capitala Omanului, țară vecină cu Iran.

Potrivit agenției de presă iraniană Iran, delegația condusă de șeful diplomației iraniene a plecat sâmbătă dimineață de la Teheran spre Muscat. 

Discuțiile din Oman ar fi primele la acest nivel între cele două țări dușmane după retragerea americană din Iran din anul 2018, în timpul primului mandat al președintelui Donald Trump, dintr-un acord încheiat în 2015 între Iran şi marile puteri pentru a limita dezvoltarea programului său nuclear în schimbul unei ridicări a sancţiunilor internaţionale.

Până la acest moment nu a fost confirmat formatul discuțiilor dintre cele două state. Casa Albă a vorbit vineri despre negocieri directe „în aceeași cameră”, în timp ce Teheranul a vorbit despre discuții prin intermediul unui mediator.

Potrivit agenției de presă iraniene Tasnim, negocierile ar urma să înceapă în cursul după-amiezii și să fie mediate de șeful diplomației din Oman, Badr al-Busaidi.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.