Statele Unite ale Americii vor expulza persoanele transgen din armată, exceptând cazul unor derogări speciale, se anunță într-o notă a biroului de presă al Pentagonului, difuzată miercuri și care constituie o nouă lovitură dată comunității LGBT+, informează joi Agerpres.ro.
„Militarii care au un diagnostic sau antecedente de disforie de gen sau care prezintă simptome compatibile cu aceasta vor fi scoși din serviciul” activ, indică nota, dată publicității în cadrul unei proceduri judiciare.
Noul președinte american Donald Trump semnase la sfârșitul lui ianuarie un ordin executiv prin care se interzice recrutarea de persoane trans în armată, o decizie contestată în justiție.
Nota dezvăluită în cadrul acestei noi proceduri stipulează că de acum încolo persoanele trans aflate deja în armată riscă și ele să fie expulzate din serviciul activ.
Vor putea fi acordate doar derogări „de la caz la caz”, care vor justifica „un interes guvernamental imperios” de a păstra anumiți membri ai armatei, precizează memoriul.
Pentru a obține o astfel de derogare, cei interesați vor trebui între altele să demonstreze că nu au încercat niciodată să-și schimbe sexul și că au fost „36 de luni consecutiv într-o situație stabilă” pe plan social și profesional, potrivit textului.
În ceea ce privește recrutarea, derogările vor putea fi de asemenea acordate în caz de „interes guvernamental imperios” pentru ca acești candidați să intre în armată.
Aceste noi măsuri ar trebui să înceapă să intre în vigoare în următoarele 30 de zile, potrivit textului.
Armata americană anulase în 2016, în timpul celui de-al doilea mandat al democratului Barack Obama, interdicția impusă persoanelor transgen de a lucra în armată.
Prima administrație Trump a reușit să anuleze acea dispoziție încă din 2019, la finalul unei lungi bătălii juridice tranșată de Curtea Supremă.
După învestirea sa în 2021, democratul Joe Biden a restabilit autorizația dată persoanelor trans de a lucra în armată.
În ordinul său executiv din ianuarie, Trump a apreciat că „a exprima o falsă identitate de gen, divergentă de sexul unui individ, nu poate satisface normele riguroase necesare serviciului militar”.
Conform promisiunilor sale de campanie, liderul republican a pus de asemenea capăt, luna trecută, ajutoarelor publice acordate agențiilor federale pentru tratamentele în vederea tranziției de gen la minori, atât medicamentoase, cât și chirurgicale.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.