Acasă Extern SUA anunță sancțiuni împotriva Autorității Palestiniene și a Organizației pentru Eliberarea Palestiniei....

SUA anunță sancțiuni împotriva Autorității Palestiniene și a Organizației pentru Eliberarea Palestiniei. Motivele invocate

0

Washingtonul a introdus sancțiuni împotriva unor oficiali din Autoritatea Palestiniană (PA) și a unor membri din Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP), acuzând că organizațiile subminează eforturile de pace, în timp ce, separat, oficialii americani încearcă salveze discuțiile pentru încetarea focului în Fâșia Gaza, relatează Reuters.

Măsurile îi împiedică pe cei vizați să obțină vize pentru a călători în SUA, a precizat Departamentul de Stat, fără să le numească pe persoanele în cauză.

„Este în interesul securității noastre naționale să impunem consecințe și să tragem OEP și PA la răspundere pentru nerespectarea angajamentelor și subminarea perspectivelor de pace”, a declarat Departamentul de Stat al SUA într-un comunicat.

Potrivit instituției, cele două organizații palestiniene „au întreprins acțiuni pentru a internaționaliza conflictul lor cu Israelul, inclusiv prin intermediul Curții Penale Internaționale, și au continuat „să sprijine terorismul”.

Reprezentanții Autorității Palestiniene și ai Organizației pentru Eliberarea Palestinei nu au putut fi contactați pe moment de Reuters pentru a comenta situația.

Autoritatea Palestiniană, al cărei președinte este Mahmoud Abbas, guvernează Cisiordania ocupată, în timp ce OEP, înființată în 1964, este mișcarea fondatoare care îi reprezintă pe palestinieni, notează Agerpres.

Joi, doi membri ai cabinetului israelian de miniștri, Israel Katz de la Apărare și Yariv Levin de la Justiție, și-au exprimat susținerea pentru o posibilă anexare a Cisiordaniei. Palestinienii spun că o astfel de mișcare ar nărui perspectiva unei soluții cu două state și ar pune capăt oricărui proces de pace.

Steve Witkoff, vizită în Israel

Emisarul special american Steve Witkoff s-a deplasat în Israel și s-a întâlnit cu premierul Benjamin Netanyahu, joi, în încercarea de a salva discuțiile pentru perfectarea unui armistițiu în Gaza și de a aborda criza umanitară din enclava palestiniană, potrivit France 24.

„Cea mai rapidă cale de a încheia crizele umanitare din Gaza este ca Hamas să se predea și să îi elibereze ostaticii”, a declarat președintele american Donald Trump într-o postare pe platforma sa Truth Social, la scurtă vreme după sosirea lui Witkoff în Israel.

Negocierile pe care le poartă Israel și Hamas în mod indirect la Doha pentru o eventuală încetare a focului în Fâșia Gaza au sfârșit într-un impas săptămâna trecută, cu părțile acuzându-se reciproc pentru această situație și divergențele persistând pe teme ca amploarea retragerii militare israeliene din enclava palestiniană.

Miercuri, partea israeliană a trimis un răspuns la amendamentele formulate de Hamas pe propunerea americană cu privire la o încetare a focului pe o perioadă de 60 de zile și eliberarea unor ostatici în schimbul prizonierilor palestinieni, a declarat o sursă familiară cu detaliile.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.