Acasă Social Studiu Promo-LEX: Transnistria, captivă într-o realitate construită de propagandă

Studiu Promo-LEX: Transnistria, captivă într-o realitate construită de propagandă

0

Locuitorii din stânga Nistrului trăiesc într-o realitate controlată strict prin intermediul mass-mediei, unde aproape jumătate din informațiile oficiale au caracter propagandistic. Aceasta este concluzia unui nou studiu realizat de Asociația Promo-LEX, care analizează modul în care regimul de la Tiraspol folosește presa pentru a modela percepțiile publice și a bloca reintegrarea regiunii în Republica Moldova.

Potrivit cercetării, realizate între 1 mai și 13 august 2025, presa din regiune este puternic influențată de narațiunile Kremlinului. Mai mult de 42% din conținutul difuzat de una dintre principalele surse media, Novosti PMR, a fost identificat ca propagandă, concentrându-se pe glorificarea trecutului sovietic și promovarea ideii unei amenințări constante din partea Chișinăului și a Occidentului.

“Este o formă avansată de manipulare informațională, prin care populația este ținută într-o stare de teamă și ostilitate. Nu mai vorbim doar de dezinformare, ci de o realitate paralelă construită sistematic”, afirmă autorul studiului, Dumitru Russu, consilier juridic la Promo-LEX.

Controlul asupra spațiului informațional este aproape total. Trustul Sheriff, care domină economia regiunii, deține și principalele canale media private, în timp ce posturile „publice” promovează aceleași mesaje. Rezultatul: peste 98% din conținutul TV accesibil este în limba rusă și provine aproape exclusiv din regiunea transnistreană și Rusia.

Raportul subliniază și impactul social al acestei propagande. Tinerii sunt educați în spirit militarist, cu loialitate față de Moscova, iar orice voce critică față de administrația de la Tiraspol riscă sancțiuni dure, inclusiv închisoarea. Cazurile recente ale unor cetățeni condamnați pentru opinii exprimate public confirmă lipsa totală a libertății de exprimare în regiune.

Potrivit Promo-LEX, această stare de fapt nu afectează doar regiunea transnistreană, ci reprezintă o amenințare directă la adresa securității naționale și a parcursului european al Republicii Moldova.

“Fiecare zi de inacțiune înseamnă adâncirea prăpastiei dintre cele două maluri ale Nistrului”, avertizează Russu.

Ca soluții, organizația recomandă crearea unui mecanism național de monitorizare a dezinformării, sprijinirea presei independente cu conținut de calitate în limba rusă și politici active de reconectare informațională a cetățenilor din regiune.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.