Pacienţii cu diabet se confruntă cu un risc dublu de deces în cazul infectării cu noul Coronavirus, potrivit unui studiu publicat joi în revista medicală britanică „The Lancet”, relatează dpa, citat de Agerpres. Conform studiului, „vulnerabilitatea persoanelor cu diabet în timpul unei urgenţe de sănătate publică a devenit evidentă prin riscul de cel puţin două ori mai crescut de a dezvolta forma severă a bolii sau chiar de deces” după contractarea noului Coronavirus.
„Persoanele cu un diabet slab controlat, comorbidităţi sau ambele sunt în mod special vulnerabile la COVID-19, boala respiratorie provocată de noul Coronavirus”, au afirmat medici şi oameni de ştiinţă din mai multe ţări, printre care Australia, China, Africa de Sud şi Statele Unite.
Potrivit cifrelor oficiale adunate de Universitatea Johns Hopkins, aproximativ 1,3 milioane de persoane au murit în urma infectării cu COVID-19.
Datele oficiale arată că există peste 52 de milioane de cazuri de îmbolnăviri la nivel mondial, deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a afirmat în octombrie că numărul real ar putea fi de peste 700 de milioane.
Cercetătorii au descris ca „uluitoare” „povara globală a diabetului”, cu aproximativ 463 de milioane de adulţi afectaţi în 2019.
Aproximativ 4,2 milioane de persoane au murit anul trecut, „ca urmare a acestei afecţiuni şi a complicaţiilor sale”, potrivit echipei de cercetare, care include oameni de ştiinţă de la Universitatea chineză din Hong Kong şi de la Imperial College London.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.