Un nou studiu internațional trage un semnal de alarmă îngrijorător: continentele lumii pierd apă dulce într-un ritm fără precedent, iar acest fenomen contribuie acum mai mult la creșterea nivelului mărilor decât topirea calotelor glaciare. Concluziile, bazate pe două decenii de observații prin satelit, arată că planeta intră într-o fază de dezechilibru major al ciclului hidrologic, determinat atât de schimbările climatice, cât și de activitatea umană intensă asupra resurselor de apă subterană.
Cercetarea, condusă de Hrishikesh Chandanpurkar de la FLAME University din India și publicată în revista Science Advances, evidențiază că „uscarea” terestră se extinde cu o viteză echivalentă cu de două ori suprafața statului California în fiecare an, scrie playtech.ro.
Apa dulce dispare și ajunge în oceane
Folosind datele sateliților NASA Gravity Recovery and Climate Experiment (GRACE) și misiunea sa de continuare, cercetătorii au analizat schimbările în stocarea apei terestre dintre 2002 și 2024. Rezultatele sunt clare: lacurile, râurile și rezervoarele subterane își pierd rezervele, iar apa dulce dislocată ajunge în mare parte în oceane.
Acest transfer are efecte duble. Pe de o parte, regiunile de pe continente devin mai aride, confruntându-se cu secete tot mai severe. Pe de altă parte, nivelul mărilor și oceanelor crește rapid, cu efecte devastatoare pentru zonele de coastă. Cercetătorii subliniază că aportul de apă dulce continentală la creșterea nivelului mării a depășit deja contribuția calotelor de gheață din Groenlanda și Antarctica.
Mai mult, 75% din populația lumii trăiește în cele 101 țări în care pierderile de apă dulce sunt în creștere. Asta înseamnă că miliarde de oameni vor resimți direct efectele acestui dezechilibru, fie prin lipsa resurselor de apă potabilă, fie prin degradarea terenurilor agricole.
Procesul este alimentat de o combinație între schimbările climatice și activitățile umane. Creșterea temperaturilor globale schimbă tiparele de precipitații: regiunile umede devin mai umede, iar cele aride și mai uscate. Însă cercetătorii avertizează că ritmul de „uscare” depășește cu mult cel al „udării”.
În zonele cu latitudini înalte, precum Canada și Rusia, pierderile de apă se datorează în principal topirii gheții și dezghețului permafrostului, procese care destabilizează rezervele naturale de apă. În regiunile lipsite de ghețari, 68% din declinul stocurilor de apă dulce se explică prin exploatarea excesivă a apelor subterane.
Agricultura intensivă joacă un rol major. În California, de exemplu, Valea Centrală – responsabilă pentru 70% din producția mondială de migdale – se bazează masiv pe pomparea apelor subterane. În Asia Centrală, cultivarea bumbacului a contribuit la secarea completă a Mării Aral, un dezastru ecologic recunoscut la scară globală.
În Europa și America Centrală, secetele extreme recente au accentuat și mai mult pierderea resurselor de apă, iar cercetătorii avertizează că astfel de fenomene vor deveni mai frecvente și mai intense pe măsură ce criza climatică se adâncește.
Soluții și urgența protejării apelor subterane
Raportul evidențiază că, în prezent, suprapomparea apelor subterane este cel mai mare factor de accelerare a uscării continentelor. Aceste rezerve, formate de-a lungul mileniilor, nu se reînnoiesc suficient de repede pentru a ține pasul cu consumul agricol și urban.
„Protejarea resurselor de apă subterană este esențială într-o lume care se încălzește”, avertizează autorii studiului. Ei cer implementarea unor politici regionale și internaționale pentru utilizarea sustenabilă a acestor resurse, comparabile ca importanță cu eforturile de reducere a emisiilor de carbon.
Printre soluțiile propuse se numără modernizarea tehnicilor de irigație pentru reducerea consumului agricol, reglementarea mai strictă a pomparii apelor subterane, investiții în infrastructura de stocare a apei de ploaie și politici de adaptare care să încurajeze culturile agricole mai rezistente la secetă.
Deși lupta împotriva schimbărilor climatice globale înaintează cu dificultate, cercetătorii subliniază că există șanse reale de a încetini ritmul de uscare a continentelor prin măsuri coordonate. „Nu există niciun motiv pentru care eforturile de protejare a apelor să se miște la fel de greu ca cele de reducere a emisiilor”, notează echipa de la FLAME University.
Concluziile studiului sunt clare: planeta intră într-o eră a uscăciunii accelerate, în care disponibilitatea apei dulci nu mai poate fi luată ca un dat. Dacă până acum atenția era concentrată pe ghețarii care se topesc, acum se dovedește că adevărata criză vine din subsolurile și râurile care seacă.
În lipsa unor acțiuni rapide, milioane de oameni vor fi forțați să se confrunte cu penurii acute de apă, iar agricultura – baza securității alimentare globale – va fi grav afectată. Protejarea apelor subterane și gestionarea sustenabilă a resurselor devin, așadar, unele dintre cele mai urgente priorități pentru guverne și comunități în următoarele decenii.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.
