O statuie aurie înaltă de peste trei metri, reprezentându-l pe președintele american Donald Trump ținând în mână un Bitcoin, a fost instalată temporar pe 3rd Street, în apropierea clădirii Capitoliului SUA. Lucrarea a apărut chiar în ziua în care Rezerva Federală urma să anunțe o nouă decizie privind politica monetară, fapt ce a transformat momentul într-un gest cu puternică încărcătură simbolică, relatează CNBC.
Potrivit organizatorilor, un grup de investitori în criptomonede, statuia este menită să deschidă o dezbatere despre rolul monedelor digitale în viitorul economiei și despre raportul de forțe dintre piețele tradiționale și noile tehnologii financiare.
Hichem Zaghdoudi, purtătorul de cuvânt al proiectului, a explicat că monumentul „simbolizează intersecția dintre politică și inovația financiară”.

Reacțiile nu au întârziat să apară. Susținătorii instalației o consideră o formă de artă protestatară, menită să atragă atenția asupra transformărilor prin care trece sistemul financiar global. Criticii o privesc însă ca pe o acțiune de marketing, mai ales că în jurul proiectului a fost lansat și un token de tip „memecoin” asociat imaginii lui Trump.
Deși pe rețele sociale au circulat imagini cu un permis de instalare, nu este clar dacă autoritățile locale au aprobat oficial inițiativa. Cert este că statuia a fost accesibilă publicului pentru o singură zi, între orele 9:00 și 16:00, fiind anunțată de la bun început ca o expoziție temporară.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.