Acasă Extern Spion rus condamnat în Lituania. GRU primea informații detaliate despre apărarea țării...

Spion rus condamnat în Lituania. GRU primea informații detaliate despre apărarea țării baltice

0

Un bărbat în vârstă de 83 de ani, cu dublă cetăţenie, lituaniană şi rusă, a fost condamnat joi în Lituania la opt ani şi jumătate de închisoare pentru spionaj în favoarea serviciului militar rus de informaţii GRU, a anunţat un tribunal din oraşul lituanian Siauliai, relatează agenţiile EFE şi DPA, citate de Hotnews.

Bărbatul condamnat a colectat în mod constant informaţii de interes pentru serviciile secrete ruse, a analizat şi a transmis aceste date prin mesaje criptate, primind în schimb sume de bani, se arată într-un comunicat al instanţei.

Serviciul militar rus de informaţii era interesat în primul rând de obţinerea de informaţii despre apărarea ţării baltice, politica sa internă şi externă şi alte chestiuni precum funcţionarea infrastructurii sale energetice pe timp de război, mai afirmă instanţa.

Acelaşi serviciu i-a cerut de asemenea informaţii despre reuniunile NATO desfăşurate în Lituania, despre exerciţiile militare, achiziţiile de armament şi alte date, inclusiv informaţii din surse publice, adăugă tribunalul, conform căruia autorităţile lituaniene au găsit echipamente de spionaj în posesia celui condamnat.

Potrivit postului public de televiziune lituanian LRT, persoana condamnată este Eduardas Manovas, membru al partidului de centru-dreapta Uniunea Patriei – Creştin-Democraţii Lituanieni (TS-LKD), formaţiune care a făcut parte din coaliţia de guvernare între anii 2020 şi 2024. El a fost arestat în ianuarie 2024, dar anunţul public despre acest caz a venit abia către sfârşitul anului.

Potrivit instanţei, condamnatul a recunoscut activitatea sa de culegere de informaţii, dar a susţinut că le-a transmis unor contacte în Ucraina care acţionau ca agenţi dubli împotriva Rusiei şi erau infiltraţi în serviciile secrete ruse.

Totuşi, surse din serviciile de securitate lituaniene citate de postul LRT au negat această posibilitate şi au estimat că octogenarul, care a trăit în Rusia o parte din viaţă, ar putea face parte dintr-o reţea sofisticată de „ilegali”, numele dat spionilor care operează fără acoperire diplomatică.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.