Acasă Istorii din spatele culisei Spînu, despre amenințările transportatorilor: ”Este un șantaj la adresa oamenilor. Au cerut...

Spînu, despre amenințările transportatorilor: ”Este un șantaj la adresa oamenilor. Au cerut dublarea tarifului„

0

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, vicepremierul Andrei Spînu susține că amenințările lansate de transportatori privind organizarea protestelor reprezintă un șantaj la adresa cetățenilor, și asta pentru că Asociația patronală, fără a prezenta calcule justificate, a cerut dublarea tarifului pentru serviciile de transport rutier. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă.

Suntem într-o comunicare permanentă cu transportatorii, inclusiv cu APOTA. Ce nu au spus transportatorii, este că vor dublarea tarifului. În unele cazuri mai mult decât dublarea. Dacă la moment sunt 60-70 de bani/km, atunci ei cer peste un leu. Le-am spus foarte clar. Până când nu voi avea calculele, până când nu voi avea informații, până când nu vom înțelege exact cum este stabilit acest tarif, eu nu voi semna pentru nicio majorare de tarif… Trebuie să fie clar pentru toată lumea. Tarife din pod, în baza unor calcule nejustificate nu vor avea loc”, a spus oficialul.

Potrivit lui Spînu, declarația recentă a Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto reprezintă un șantaj.

În primul rând ei șantajează oamenii cu stoparea transportului. Dacă vor să protesteze, să o facă în limita legilor. Voi fi gata să-i ascult, voi organiza și întâlniri. Dar, să nu șantajeze oamenii cu stoparea transportului, mai ales atunci când solicită o dublare sau triplare de tarif… Transportatorii pot folosi tariful de 70 bani/km, dar doar 5% din transportatori aplică acest tarif. Majoritatea folosește tariful de 60 bani/km. Motivul – ei nu și-au renovat mijloacele de transport”, a precizat Spînu.

Totodată, ministrul a dezvăluit că transportatorii cer majorarea tarifului cu peste un leu și mai mult, lucru care nu se va întâmpla până la evaluarea situației.

De asemenea, Andrei Spînu a precizat că în decursul acestei săptămâni va veni în fața presei cu mai multe detalii. 

Amintim că APOTA a anunțat că termenul legal pentru examinarea și adoptarea unei decizii asupra demersului transportatorilor a expirat și nu a avut ca finalitate adoptarea unei soluții: „În aceste împrejurări protestele transportatorilor devin inevitabile”.

Asociația a mai adăugat că în decursul acestei săptămâni, în urma consultării cu operatorii de transport va fi anunțată ziua desfășurării primului protest al transportatorilor rutieri contra MIDR.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.