Vicepremierul Andrei Spânu a declarat, în cadrul emisiunii Cutia Neagră, că Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va stabili noi tarife pentru energia electrică de la 1 aprilie.Conform oficialului, tarifele vor fi cele au fost propuse de ANRE și nu de Premier Energy și FEE Nord.
De asemenea, Spînu a declarat că ANRE urmează să se întrunească într-o ședință pentru a aproba noile tarife pe 28 martie.
Cu toate acestea, menționăm că ANRE urmează să se întrunească în ședință mâine, 18 martie, iar pe ordinea de zi sunt incluse și subiectele privind majorarea tarifelor.
Amintim că Premier Energy a solicitat o majorare de la 1,51 lei la 2,78 lei, însă ANRE a propus ca majorarea să fie până la 1,92 lei.
De cealaltă parte, FEE Nord a solicitat o majorare de la 2,04 lei la 3,06 lei, iar ANRE a propus tariful de compromis – 2,25 lei.
Noile prețuri urmau să fie discutate pe 16 februarie, însă ședința a fost amânată.
Pe 25 februarie, prim-ministra Gavrilița a anunțat că a fost suspendată procedura de revizuire a tarifelor la energia electrică timp de o lună, astfel încât Ministerul Muncii și Protecției Sociale să reușească să elaboreze un program de compensare țintită a cheltuielilor la energia electrică pentru populația social vulnerabilă.
Ultima ajustare a prețurilor la energia electrică pentru consumatorii finali din Republica Moldova a avut loc la sfârșitul lunii ianuarie 2021.
Atunci, printr-o decizie a ANRE, prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici de la Premier Energy a fost redus cu 10,1 %, până la 151 de bani pentru 1 kWh, începând cu 1 februarie 2021.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.