Acasă Extern Speriată de amenințarea Rusiei, o țară europeană va instrui elevii din școli...

Speriată de amenințarea Rusiei, o țară europeană va instrui elevii din școli să construiască și să piloteze drone

0

Guvernul Lituaniei a anunțat, marți, planul de a deschide, în următorii trei ani, nouă centre de instruire pentru utilizarea dronelor, cu scopul de a pregăti mii de persoane, inclusiv elevi, în pilotarea și construirea acestor aparate, relatează The Independent.

În contextul în care dronele au devenit tot mai prezente atât în viața cotidiană, cât și pe câmpul de luptă, proiectul urmărește să dezvolte competențele publicului în domeniul controlului și ingineriei dronelor și să „extindă pregătirea pentru rezistență civilă”, potrivit unui comunicat comun al Ministerelor Apărării și Educației.

Lituania, stat membru NATO cu circa 2,8 milioane de locuitori, aflată pe flancul estic al alianței și vecină cu exclava rusă Kaliningrad și cu Belarus, aliată Moscovei, este atentă la potențialele amenințări la adresa securității sale. Primele trei centre vor fi inaugurate în septembrie, iar celelalte șase- până în 2028.

Până în acel an, programul își propune să instruiască 15.500 de adulți și 7.000 de copii, a declarat ministrul apărării, Dovile Sakaliene.

Cursurile vor fi adaptate vârstei participanților: elevii de clasa a III-a și a IV-a vor învăța să construiască și să piloteze drone simple, iar liceenii vor proiecta și fabrica componente, precum și drone avansate.

Valoarea totală a investiției este estimată la peste 3,3 milioane de euro (3,8 milioane de dolari).

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.