Naţionala pregătită de Luis Enrique a pornit în tuneul final, cu două rezultate dezolante: 0-0 cu Suedia şi 1-1 cu Polonia. Acum, ibericii au zece goluri, în ultimele două partide! Contra Croaţiei însă, în optimi, au „tremurat“ serios pentru calificare.
Pentru prima dată după 35 de ani, Spania a reuşit să întoarcă scorul pentru a obţine calificarea într-un meci eliminatoriu la un turneu final, transmite SafeNews.md cu referire la Adevărul.ro.
Ultima dată, ibericii realizaseră o asemenea performanţă, în optimile Mondialului din 1986. Atunci, Daneamrca a condus cu 1-0, dar Spania s-a impus cu 5-1.
Spania e prima echipă din toată istoria Campionatelor Europene care marchează cinci goluri, în două partide succesive.
Dani Olmo (Spania) a devenit primul fotbalist care a furnizat două pase de gol, în prelungirile unui meci, la un Euro.
Pentru prima dată în istoria de 101 ani a naţionalei Spaniei, această echipă a marcat de două ori, în reprizele adiţionale.PUBLICITATE
Până luni seară, Spania nu încasase mai mult de două goluri într-un meci de la 15 noiembrie 2018 încoace. Adică, de la un meci pierdut în faţa Croaţiei, la Zagreb, în Liga Naţiunilor, scor 2-3.
Căderea granzilor
Din sferturile Euro 2020 vor lipsi: campioana mondială, Franţa, vicecampioana mondială, Croaţia, deţinătoarea trofeului continental, Portugalia, dar şi vicecampioana europeană, aceeaşi echipă a Franţei.
Euro 2020, tabloul optimilor
Sâmbătă
*Amsterdam: Ţara Galilor – Danemarca 0-4
*Londra: Italia – Austria 2-1 (după prelungiri)
Duminică
*Budapesta: Olanda – Cehia 0-2
*Sevilla: Belgia – Portugalia 1-0
Luni
*Copenhaga: Croaţia – Spania 3-5 (după prelungiri)
*Bucureşti: Franţa – Elveţia 3-3 (4-5 după loviturile de departajare)
Ieri
*Londra: Anglia – Germania 2-0
*Glasgow: Suedia – Ucraina 1-2 (după prelungiri)
Tabloul sferturilor
*2 iulie, St. Petersburg, ora 19.00: Elveţia – Spania
*2 iulie, Munchen, ora 22.00: Belgia – Italia
*3 iulie, Baku, ora 19.00: Cehia – Danemarca
*3 iulie, Roma, ora 22.00: Ucraina – Anglia
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.