Acasă Social Sondaj: Aproape 70% de moldoveni sunt pentru aderarea R. Moldova la UE

Sondaj: Aproape 70% de moldoveni sunt pentru aderarea R. Moldova la UE

0

Aproape 70% dintre cetăţeni sunt în favoarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Sunt datele cercetării socio-politice efectuate de compania iData.

Potrivit studiului, 68,8% dintre participanţii la sondaj susţin integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, iar 35% – în Uniunea Eurasiatică.

41,2% dintre respondenţi sunt în favoarea unificării Moldovei cu România. Pentru aderarea Moldovei la NATO se pronunţă 30,1% de respondenţi. Pentru restabilirea Uniunii Sovietice – 22,5%. Pentru recunoaşterea independenţei Transnistriei – 17,8%. Şi 45,9% – pentru retragerea Moldovei din CSI.

42,7% dintre respondenţi cred că lucrurile în Moldova merg în direcţia bună, iar 45% – că în direcţia greşită. Întrebaţi despre primele 100 de zile ale Guvernului Gavriliţa, 34% dintre participanţii la sondaj evaluează pozitiv activităţile acesteia, 31,7% – neutru, 23% – negativ şi 11,3% – le-a fost dificil să răspundă.

Sondajul a fost realizat telefonic în perioada 15-25 noiembrie. La acesta au participat 1 047 de respondenţi din 367 de localităţi (inclusiv malul stâng al Nistrului). Marja de eroare este de 2,9%.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.