Aproape 30 la sută dintre moldoveni califică activitatea șefei Procuraturii Anticorupție drept un eșec, iar circa 40% din cetățeni consideră că Veronica Dragalin trebuie să-și dea demisia. Cel puțin așa arată rezultatele unui sondaj realizat la sfârșitul lunii noiembrie, de IMAS.
Respondenții au fost întrebați: „După părerea dvs., activitatea Veronica Dragalin, procuror șef al Procuraturii Anticorupție poate fi considerată: – un eșec, – nici eșec, dar nici reușită, – un succes, – nu știu/nu răspuns”, scrie unimedia.info.
Astfel 28% dintre intervievați au optat pentru răspunsul „nici eșec, dar nici reușită”, în timp de 29% califică activitatea Veronicăi Dargalin drept un eșec. A fost mare și numărul celor care nu au știut ce să răspundă sau nu au vrut să o facă.
Totodată, întrebați „care este cea mai bună soluție legată de Veronica Dragalin?”, 39% din respondenți au răspuns că șefa PA trebuie „să își înainteze demisia”. Alți 36 la sută dintre intervievați consideră că Maia Sandu ar trebui să facă demersuri în Parlament pentru a o demite pe Dragalin. În același timp, doar 17% dintre cetățenii care au participat la sondaj cred că șefa PA trebuie să rămână în funcție.
Același studiu arată că în cazul alegerilor parlamentare anticipate, care ar avea loc duminica viitoare, patru formațiuni ar accede în Legislativ, în timp ce un partid rămâne la ușa pragului electoral.
Totodată, majoritatea moldovenilor așteaptă unificarea opoziției pentru alegerile parlamentare, care urmează să fie organizate în 2025. 53% dintre respondenții sondajului își doresc ca partidele de opoziție să creeze un bloc electoral. Mai mult, 48% dintre cetățeni vor ca PAS să plece de la guvernare și chiar din Parlament.
De asemenea, moldovenii le-au oferit note de la 1 la 10 politicienilor, pentru activitatea lor, în cadrul sondajului IMAS. Astfel, potrivit rezultatelor, Alexandr Stoianoglo a acumulat cele mai multe note de 7-10, urmat de Maia Sandu și Ion Ceban.
Sondajul IMAS a fost realizat în perioada 15 noiembrie 2024 – 1 decembrie 2024, pe un eșantion de 1030 de persoane din țară și are o marjă de eroare de +/- 3%.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.