Un accident rutier grav s-a produs sâmbătă, 23 august, în localitatea Tomești, județul Iași, România. Două autoturisme au intrat în coliziune după ce un șofer de 32 de ani, originar din R. Moldova, a refuzat să oprească la semnalul Poliției și a fost urmărit pe DN 28.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Iași, bărbatul conducea cu viteză neadecvată într-o zonă de curbă, în localitatea Osoi. La semnalul regulamentar de oprire, acesta a ignorat polițiștii și și-a continuat deplasarea. În timpul urmăririi, șoferul a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 42 de ani, din municipiul Iași, scrie bzi.ro.
Femeia a suferit leziuni corporale și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Șoferul moldovean a fost încătușat la fața locului. Testele pentru alcool și droguri au indicat rezultate negative. În urma impactului, pompierii și echipajele medicale au intervenit de urgență, transportând victima la spital.
Reprezentanții ISU Iași au precizat că la locul accidentului au intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanță Județean.
Pe numele șoferului din Republica Moldova a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.