Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a venit cu o reacție după ce procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a făcut declarații privind solicitările ilegale ale președintelui țării, Maia Sandu, de a fi fabricate dosare politice pe numele oponenților ei din Parlament, în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Securitate. Într-un comunicat remis presei, PSRM declară că „derapajele ilegale și anti-democratice ale noii puteri devin tot mai multe și mai periculoase pentru statul de drept”.
„Întreaga societate atrage atenția la faptul că multe acțiuni ale actualei guvernări sunt inspirate din perioada „statului capturat”, iar unele chiar le depășesc pe acestea prin caracterul abuziv și ilegal.
Pe lângă aspectul juridic ce contravine flagrant normei de drept, acțiunile Maiei Sandu în raport cu oponenții politici, pe care dorește să-i persecute utilizând în acest sens justiția, se încadrează în caracterul unui regim autoritar și anti-democratic, cu elemente ale statului capturat.
Subliniem că aceste acțiuni contravin normei Constituției Republicii Moldova, se încalcă și Codul de procedură penală şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte”, se arată în comunicat.
Totodată, PSRM cere guvernării să înceteze aceste abuzuri împotriva opoziției, să se ocupe de gestionarea crizei pandemice și de problemele urgente ale societății.
„Fabricarea de dosare penale la comandă împotriva reprezentanților PSRM nu este o noutate, au fost cu zecile pe vremea guvernării Plahotniuc, de aceea nu ne temem de astfel de metode de șantaj politic și nici nu ne vom lăsa intimidați. Vrem, însă, ca societatea să afle adevărul despre aceste practici dictatoriale ale noii guvernări, iar cei care comit astfel de ilegalități și abuzuri să răspundă în fața legii.
Știm că actualul regim este în imposibilitate să-și onoreze promisiunile electorale și încearcă să acopere acest lucru cu astfel de show-uri politice, de aceea se fac presiuni enorme asupra Procuraturii Generale, Agenției Naționale de Integritate și altor instituții să fabrice dosare la comandă împotriva opoziției. Cerem guvernării să înceteze aceste abuzuri împotriva opoziției, să se ocupe de gestionarea crizei pandemice și de problemele urgente ale societății.
Ținând cont de gravitatea celor enunțate de procurorul general, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor cer instituției prezidențiale să facă publică stenograma ședinței Consiliului Suprem de Securitate din data de 10 august. Cetățenii au dreptul să știe ce acțiuni întreprinde șeful statului, precum și cât de corecte sunt acestea din punct de vedere legal.
La fel, juriștii PSRM pregătesc adresări către mai multe instituții internaționale în materie de drept și de respectare a democrației și supremației statului de drept, pentru a sesiza gravele încălcări și abuzuri din partea actualei guvernări.
De asemenea, atragem atenția corpului diplomatic acreditat la Chișinău să ia atitudine în raport cu fărădelegile comise de actuala putere, care încalcă principiile democratice și supremația legii.
PSRM va depune tot efortul pentru a apăra statul de drept în Republica Moldova și se va opune pe toate căile legale unei noi capturări a statului de către un alt regim, de aceeași sorginte pe care a avut-o și „regimul Plahotniuc””, se mai arată în comunicat.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.