Acasă Politic Slusari de la tribuna centrală a Parlamentului:” Procurorul general coboară vocea când...

Slusari de la tribuna centrală a Parlamentului:” Procurorul general coboară vocea când e întrebat despre Platon ”

0

Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, îl suspectează pe procurorul general, Alexandr Stoianoglo, că îi apără interesele omului de afaceri Veaceslav Platon, eliberat anul trecut din închisoare, la inițiativa lui Stoianoglo. O afirmație în acest sens a fost făcută de parlametar în cadrul ședinței Parlamentului la care era prezent și procurorul general care a solicitat ridicarea imunității parlamentare a doi deputați ”Șor”.

În luarea sa de cuvânt de la tribuna centrală a Parlamentului, Slusari și-a exprimat nedumerirea despre tangența procurorului general cu controversatul om de afacere, Veaceslav Platon.

„Atunci când procurorul general, Alexandr Stoianoglo, vorbește în Parlament cu înflăcărare despre toți, îl cred, dar când este întrebat ceva despre Veaceslav Platon cumva glasul său coboară. Acest lucru nu mi-a plăcut. nPoate dvs. nu aveți legătură, nu-l cunoașteți pe Platon, dar am impresia că dl Platon are legătură cu Procuratura Generală. Tot ce s-a întâmplat în 2014 se încadrează în ideea „Привет, Слава”.
Noi, cei din Platforma DA, vrem ca toate grupările criminale să fie trase la răspundere, inclusiv cele conduse de Veaceslav Platon”, a declarat vicepreședintele Legislativului Alexandru Slusari.

Totodată, în discursul său, Slusari l-a întrebat de mai multe ori pe procurorul general, Alexandr Stoianoglo, ce implicare are Veaceslav Platon în frauda bancară.

„Ce facem cu Veaceslav Platon? Două miliarde a fost creditul interbancar de la VictoriaBank la BEM și asta a fost perioada când deja se știa despre garanțiile de stat. Nimic nu s-a întâmplat. Auzim acum că la Victoriabank s-au produs negocieri, că această sumă a fost alocată pentru procurarea a 38 la sută din acțiuni, că acționarul majoritar al Victoriabank a fost Veaceslav Platon. Este imposibil ca Veaceslav Platon să nu fi știut despre tot ceea ce se întâmplă la BEM, despre aceste garanții și banii de la stat care au fost să fie achitați. Putem spune orice despre Platon, dar el nu este idiot ca să dea două miliarde de lei neștiind că banii vor fi cumva rambursați. Această tranzacție a avut loc”, a mai declarat Slusari.

Procurorul general, însă, a preferat să evite întrebările deputatului în legătură cu Veaceslav Platon.

Precizăm că Veaceslav Platon a fost eliberat anul trecut din închisoare, după ce Stoianoglo a dispus revizuirea dosarului penal al lui Platon, în care a fost condamnat definitiv și irevocabil la 18 ani de detenție.

Ulterior, Veaceslav Platon și-a atribuit rolul de ”purtător de cuvânt” al Procuraturii Generale, oferind detalii despre frauda bancară, în studourile televizate.

Totodată, Veaceslav Platon a fost văzut de nenumărate ori vizitând Procuratura Generală, unele dintre acestea fiind în afara orele de activitate a instituției.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.