Acasă Politic Situație confuză privind neparticiparea Maiei Sandu la inaugurarea Notre-Dame din Paris. Deși...

Situație confuză privind neparticiparea Maiei Sandu la inaugurarea Notre-Dame din Paris. Deși Președinția a confirmat invitația, ministrul de Externe nu este sigur de asta

0

Ministrul de Externe Mihai Popșoi nu este sigur dacă Maia Sandu a fost sau nu invitată la inaugurarea Catedralei Notre-Dame din Paris, ceremonie ce a avut loc în 7 decembrie, acolo unde au participat mai mulți lideri mondiali, inclusiv președintele francez Emmanuel Macron și cel american Donald Trump.

„Cu regret, nu pot spune exact. Trebuie să verific dacă a fost sau nu făcută invitația. Relația doamnei președinte cu Macron este la cel mai înalt nivel, așa cum e și cu alți lideri. În viitorul apropiat vor fi ocazii pentru întâlniri, nu doar cu Macron sau cu Zelenski, dar și cu președintele Trump. Vom lucra în acest sens. Indiferent de cine se află la conducerea SUA sau în statele europene, vrem să avem o politică externă mai globală. Tindem spre UE, dar trebuie să privim mai masiv”, a declarat MIhai Popșoi în cadrul unei emisiuni, scrie ziua.md.

La data de 9 decembrie, la două zile după ceremonia de redeschidere a catedralei de la Paris, Președinția a declarat pentru Realitatea că șefa statului, deși a primit invitație, nu a participat la eveniment, „pentru a se concentra pe prioritățile naționale”.

Maia Sandu i-a transmis omologului francez, Emmanuel Macron, un mesaj de apreciere pentru eforturile de reconstrucție a Catedralei Notre-Dame și a declarat că evenimentul a adus bucurie și unitate Franței, făcând întreaga lume să admire această țară.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.