Acasă Comunicate de presă Situația la frontieră: 58 de amenzi pentru nerespectarea regulilor COVID

Situația la frontieră: 58 de amenzi pentru nerespectarea regulilor COVID

0

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 11.283 de traversări, dintre care cele mai multe au fost efectuate de către moldoveni pe sensul de ieșire din țară. Astfel, potrivit informației oferite de către Poliția de Frontieră, în doar 24 de ore 5.545 de cetățeni au revenit în R. Moldova, iar 5.738 de persoane au părăsit țara.

Din numărul celor reveniți în țară, 3.369 de cetățeni au traversat frontiera moldo-română, 1.251 treceri la frontiera cu Ucraina și 925 de treceri aeriene.

Pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

– 4 persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;

– 29 de documente falsificate au fost depistate la trecerea frontierei de stat;

– 4 cetățeni străini au încălcat termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;

– 4 încălcări ale regulilor de transportare a bunurilor și de folosire a vinietei;

– 58 de persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice.

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 11.283 persoane și completate 840 de fișe epidemiologice individuale. 

La trecerea frontierei de stat nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip COVID-19 (febră, rinoree, tuse seacă).

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.