Acordarea premiului anual de către Guvern salariaților din sectorul bugetar pentru rezultatele activității din 2020, în incertitudine. Despre asta anunță reprezentanții Sindicatelor care au expediat în adresa Executivului o scrisoare în care și-au exprimat îngrijorarea.
În context, Confederația solicită implicarea responsabililor de la Guvern în soluționarea problemei enunțate pentru urgentarea rectificării Legii bugetului de stat pentru anul 2021, asigurând alocarea mijloacelor financiare necesare pentru acordarea premiului anual salariaților din sectorul bugetar pentru rezultatul anilor 2020 și 2021.
„În anul 2020, prin Hotărârea de Guvern nr. 811/2020 privind acordarea premiului anual personalului din unitățile bugetare pentru rezultatele activității în anul 2019 și abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 180/2013 cu privire la plata premiului anual personalului din unitățile bugetare, a fost acordat premiul anual doar pentru rezultatele activității în anul 2019, iar pentru anul 2020, premiul în cauză, nu a fost achitat”, anunță sindicatele.
Anterior, o scrisoare a fost expediată și în adresa Ministerului Finanțelor. În demers s-a solicitat oferirea salariaților-membri de sindicat din sectorul bugetar explicațiile de rigoare vizând achitarea premiului anual pentru rezultatele activității în anul 2020.
„În răspunsul oferit de Ministerul Finanțelor se arată că prin Legea nr. 257/2020 cu privire la modificarea unor acte normative au fost introduse modificări în actele normative care țin de politica salarială pentru anul 2021, inclusiv a fost amendat art. 211 din Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Prin urmare, legea, în redacția modificată, nu prevede dreptul de a beneficia de premiu anual pentru rezultatele anului 2020”, se arată în comunicat.Noile condiții de acordare a premiului anual, stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 984/2020 cu privire la modificarea și abrogarea unor hotărâri ale Guvernului, însă, se pun în aplicare începând cu 1 ianuarie 2021, mai anunță responsabilii.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.