Proiectul privind simplificarea procedurii de procurare a vaccinurilor anti-COVID-19 prin derogare de la prevederile legislației privind achizițiile publice, a fost votat în prima lectură. Reprezentanții PAS și Platforma DA și-au exprimat mai multe îngrijorări în legătura cu o posibilă implicare a companiilor intermediare în acest proces, formulând mai multe amendamente. În acest sens, speakerul Zinaida Greceanîi a anunțat o pauză de două ore pentru ca deputații să examineze toate propunerile, iar proiectul să fie votat astăzi în lectura finală.
Documentul presupune modificarea Legii cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și a unor acte normative și reglementează procedura de procurare a vaccinelor anticoronavirus cu derogare de la prevederile Legii privind achizițiile publice.
Astfel, se propune stabilirea perioadei cuprinse între data publicării anunțului de participare în Buletinul achizițiilor publice și data-limită de depunere a ofertelor de cel puțin 10 zile pentru procedura de licitație deschisă sau licitație restrânsă.
De asemenea, este reglementată organizarea și realizarea procesului de comunicare cu operatorii economici, inclusiv depunerea ofertelor și clarificărilor prin Sistemul Informațional Automatizat „Registrul de stat al achizițiilor publice” (SIA RSAP) sau pe suport de hârtie, iar în cadrul procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare — și prin e-mail.
Totodată, în cazuri de extremă urgență, este prevăzută atribuirea contractelor de achiziții publice privind achiziționarea vaccinelor anti-COVID prin utilizarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.
Deputații PAS și DA au menționat că prin normele propuse s-ar favoriza corupția în procesul de achiziționare a vaccinurilor. Mai exact, documentul ar permite procurarea vaccinurilor, inclusiv, de la companiile intermediare. În acest sens, deputații au propus un amendament ce permite achiziționarea vaccinurilor prin procedura simplificată doar în cazul în care contractul este semnat direct cu producătorul.
Drept replică, Zinaida Greceanîi a precizat că această măsură nu poate fi aplicată, și asta pentru că există distribuitorii oficiali. Aceeași părere a fost exprimată și de liderul „Pro Moldova”, Andrian Candu.
În acest sens, deputații au luat o pauză pentru a definitiva proiectul.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.