Acasă Extern Serviciile secrete britanice au dezvăluit unde se află acum mercenarii Wagner. Cine...

Serviciile secrete britanice au dezvăluit unde se află acum mercenarii Wagner. Cine i-a înlocuit în Siria, Libia și Mali

0

Serviciile secrete britanice au declarat, într-un raport, că grupul de mercenari Wagner, care a participat la agresiunea rusă la scară largă împotriva Ucrainei, încă operează independent în Republica Centrafricană și Belarus, dar alte operațiuni au fost preluate de Ministerul rus al Apărării.

În iunie 2025, „Corpul African” – un grup paramilitar al Ministerului Apărării din Rusia – a înlocuit complet unitățile grupului de mercenari Wagner din Mali.

Serviciile de informații britanice estimează numărul soldaților din Corpul African din Mali la aproximativ 2.000 de luptători și peste 100 de unități de echipament militar major, inclusiv tancuri, sisteme multiple de lansare a rachetelor și bombardiere tactice.

Raportul afirmă că, după tentativa de lovitură de stat a „wagneriștilor” conduși de Evgheni Prigojin, Ministerul rus al Apărării „încearcă să centralizeze controlul asupra desfășurării forțelor de securitate ruse în străinătate”.

Astfel, forțele controlate de Ministerul Apărării din Rusia au înlocuit gruparea Wagner în Siria și Libia, iar acum și în Mali.

„Grupul Wagner continuă să opereze independent atât în Republica Centrafricană, cât și în Belarus, unde sunt probabil desfășurați aproximativ 2.000, respectiv 300 de luptători Wagner”, conchide raportul.

Săptămâna trecută, serviciile secrete britanice au atras atenția asupra faptului că, pentru prima dată în Rusia, parada de Ziua Marinei a fost complet anulată.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.