Vicepreședinta Taiwanului a declarat că nu se va lăsa intimidată de rapoartele serviciilor de informații ale Cehiei conform cărora oficiali chinezi plănuiau să însceneze un accident de mașină în perioada în care Hsiao Bi-khim se afla la Praga, relatează The Guardian.
Vicepreședinta Hsiao Bi-khim a fost în Cehia în martie 2024, în prima vizită externă pe care au efectuat-o ea și președintele din Taiwan, Lai Ching-te, după câștigarea alegerilor din ianuarie. La acea vreme s-a scris că un diplomat chinez a trecut cu autoturismul pe roșu, în timp ce urmărea mașina în care se afla ea, escortată de poliție, de la aeroport.
În această săptămână, oficiali ai serviciilor de informații de la Praga au declarat pentru presa locală că incidentul a făcut parte dintr-un plan mai amplu al diplomaților chinezi și ai ofițerilor din serviciile secrete chineze care lucrau în ambasada de la Praga, plan ce presupunea inclusiv pregătiri pentru înscenarea unui aparent accident auto.
Sâmbătă, Hsiao a mulțumit autorităților cehe pentru că i-au asigurat siguranța în perioada vizitei.
„Activitățile ilegale ale CPP (Partidul Comunist Chinez, n.r.) nu mă vor intimida și nu mă vor împiedica să dau voce intereselor Taiwanului în comunitatea internațională”, a scris ea într-o postare pe rețelele sociale.
Noile detalii ale planului împotriva lui Hsiao au fost dezvăluite joi de serviciul public de radio ceh, Irozhlas.
Ce spun serviciile de intelligence din Cehia
Directorul serviciului ceh de informații militare, Petr Bartovský, a declarat pentru Irozhlas că șoferul oprit de poliție doar o urmărea pe Hsiao, dar că instituția a identificat, de asemenea, planuri, ieșite din ambasada chineză, de a o „confrunta demonstrativ pe dna Hsiao”.
Purtătorul de cuvânt al serviciului, Jan Pejšek, a declarat că planul implica o „încercare a serviciului secret civil chinez de a crea condiții pentru efectuarea unei acțiuni cinetice demonstrative împotriva unei persoane protejate, care însă nu a depășit faza de pregătire”. Potrivit jurnaliștilor cehi, era vorba despre o coliziune cu mașina lui Hsiao.
„Aceste activități, care încalcă în mod flagrant obligațiile care decurg din Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice, au fost desfășurate, printre alții, de indivizi care dețin posturi diplomatice la ambasada Chinei din Praga”, a spus Pejšek.
Consiliul pentru afaceri continentale al Taiwanului, axat pe China, a condamnat vineri acțiunile chineze, despre care a spus că „au amenințat serios siguranța personală a vicepreședintei Hsiao și a anturajului său”. Instituția a cerut explicații și scuze publice.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Guo Jiakun, a declarat că diplomații chinezi „respectă întotdeauna legile și reglementările țărilor-gazdă” și că guvernul ceh „s-a amestecat grav în afacerile interne ale Chinei” când a permis vizita lui Hsiao, o „separatistă intransigentă a Taiwanului”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.